Cum sed doua cadavre pe-un singur asternut,
Ma prinse dor,alaturi de acest corp vandut,
De trista frumusete ce-n brate n-o sa-mi stee.
Vedeam cu-nchipuirea iar mareata draga
Si ochiul ei puternic,cu farmec inarmat,
Si parul ce-i facuse un coif imbalsamat,
A caror amintire imi dau amor si vlaga.
Cu ce smerenie trupul ti-as saruta pe veci,
Din talpa racoroasa la pletele cernite,
Desfasurand comoara de rasfaturi iubite,
De ai putea,regina prea cruda! doar o seara
Storcand din ochi de piatra,o lacrima usoara,
Sa adumbresti splendoarea pupilei tale reci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu