O,doamna a tacerii,o,vas al intristarii,
Si te iubesc,frumoaso,mai mult cand imi dispari,
Si cand,ca o podoaba a noptilor,imi pari
Ca-ndepartezi ironic adancile zenituri
De bratele-mi intinse spre-albastre nesfarsituri.
Vreau sa m-agat,de tine,spre cer navala dand,
Cum viermii de-un cadavru se-agata misunand,
Ca-mi esti prea scumpa,cruda jivina nemiloasa,
Chiar si-n raceala-n care imi pari si mai frumoasa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu